Poze de la Balul Liceului “Dante Alighieri” din Bucureşti
November 30, 2007 by Edward Stanescu
Filed under Galerii foto
Au sosit pozele şi de la balul liceului “Dante Alighieri” din Bucureşti. Mulţumim Jesicăi Alba.
Luna japoneză la Biblioteca Ion Creangă
November 30, 2007 by Cosmin Navadaru
Filed under Evenimente
Biblioteca Ion Creangă va găzdui o serie de evenimente dedicate Japoniei, reunite sub titulatura “Luna japoneză”, în perioada 3 – 31 decembrie 2007, la sediul Filialei Ion Creangă din Str.Christian Tell nr.10, sector 1, Bucureşti.
Vernisajul expoziţiei “Minuni din Ţara-Soarelui-Răsare” deschide “Luna japoneză”, luni, 3 decembrie, orele 14:00.
Din programul Lunii japoneze:
4 decembrie – Vizionarea documentarului “Chilhood in Modern Japan”
– Vizionarea documentarului “Traditional Culture”
– Vizionarea filmului de animaţie “Prinţesa Mononoke”
– Lectura basmului “Taro cel de foc”
– Din lirica japoneză: “Împăratul Nintoku”
5 decembrie – Vizionarea documentarului “Japanese Art and crafts”
– Lectura basmului “Ulciorul fermecat”
– Din lirica japoneză: “Împarateasa Jito”
6 decembrie – Vizionarea documentarului “Japanese Customs and Manners”
– Lectura basmului “Ulciorul fermecat”
– Din lirica japoneză: “Arakida Moritake”
7 decembrie – Vizionarea documentarului “Japan’s Industry”
– Lectura basmului “Un nume lung”
– Din lirica japoneză: “Matsuo Basho”
10 decembrie – Vizionarea documentarului “Japanese culture and customs”
– Vizionarea filmului de animatie “Printesa Mononoke”
– Lectura basmului “Frumoasa din tablou”
– Din lirica japoneză: “Tan Taigi”
11 decembrie – Vizionarea documentarului “Japanese favorite dishes”
– Lectura basmului “Panza albită cu clarul de luna”
– Din lirica japoneză: “Karai Senyru”
-Vizionarea filmului artistic “Howl’s Moving Castle”
12 decembrie – Vizionarea documentarului “Everyday life in Japan”
– Lectura basmului “Cum a căzut întâia zăpadă”
– Din lirica japoneză: “Shimazaki Toson”
13 decembrie – Vizionarea documentarului “Japan’s Sports”
– Vizionarea documentarului “Cultural Exchange”
– Lectura basmului “Bursucul amator de stihuri”
– Din lirica japoneză: “Tamura Ryuichi”
14 decembrie – Vizionarea documentarului “Growing up in Japan”
-Vizionarea filmului artistic “Laputa: Castle in the Sky”
– Lectura basmului “Ultimul cantec”
– Din lirica japoneză: “Cântece de gheişe”
Mandinga cântă în Cluj-Napoca de 1 decembrie
November 30, 2007 by Cosmin Navadaru
Filed under Concert
Cu ocazia Zilei Naţionale a României, formaţia Mandinga va concerta în Cluj-Napoca, la invitaţia autorităţilor. Sărbătoarea va fi completată cu muzică populară şi artificii.
Poza: www.magisterclub.ro
Obscenităţi în DEX
November 30, 2007 by Cosmin Navadaru
Filed under Gossip
După aberaţiile din Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic (DOOM) apărut în 2005, precum „niciun” şi „nicio” în loc de „nici un”, respectiv „nici o”, membrii Academiei Române au decis ca în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) care va apărea anul viitor să fie incluse cuvinte precum „p..ă”, „p…ă”, „f..”, „m..e” sau „c…e”.
Academia susţine că o astfel de măsură trebuia luată, cu atât mai mult cu cât un lingvist trebuie să considere toate cuvintele egale. Se presupune ca pentru un cercetător nu trebuie să existe categoria „cuvinte obscene”.
Măsura nu face decât să deschidă o cutie a Pandorei. Desigur, academicienii nu au luat în calcul faptul că includerea termenilor anterior menţionaţi va ridica problema introducerii altor cuvinte din aceeaşi categorie: sl..z, smecleu etc.
Noul Dictionar Explicativ al Limbii Române (DEX) va fi lansat anul viitor şi va aduce cuvinte destul de utilizate zi de zi, dar care până acum nu se regăseau în astfel de lucrări.
Tabăra Foto Buşteni 2007
November 30, 2007 by Cosmin Navadaru
Filed under Evenimente
Fotografii amatori sau profesionişti au şansa de a participa la Tabăra de fotografie de la Buşteni, care se va desfăşura în perioada 14-16 decembrie. Tema de lucru este “Personalitatea unică a Oraşului Buşteni (aspecte turistice, sociale, economice sau umane)”
Fotografii amatori sau profesionişti sunt invitaţi să se înscrie la preselecţia pentru Tabăra de fotografie de la Buşteni. Până la data de 11 decembrie, ei vor trimite maxim 5 imagini reprezentative pentru stilul propriu (vezi regulamentul de participare) la adresa de email tabara@fotografa.ro.
Vor fi selectaţi doar 10 fotografi care vor participa la concursul de pe 16 decembrie, la Casa de Cultură Buşteni.
Câştigătorii vor fi premiaţi astfel:
locul 1 – 500 euro, locul doi – 200 euro, locul 3 – 100 euro.
Programul Taberei Foto de la Buşteni:
– 27 noiembrie – 11 decembrie 2007 – perioada de înscrieri a participanţilor;
– 12 decembrie – afişarea tuturor fotografilor înscrişi la preselecţie;
– 12 decembrie – anunţarea câştigătorilor selectaţi care vor participa la tabăra de fotografie;
– 14 – 16 decembrie 2007 – desfăşurarea taberei foto;
– 16 decembrie – videoproiecţie şi anunţarea câstigătorilor premiilor taberei;
– 20 decembrie 2007 – 10 ianuarie 2008 – expoziţie online cu cele mai bune imagini din tabără
– 15 – 30 ianuarie 2008 – expoziie de fotografie la Casa de Cultura Buşteni cu cele mai bune fotografii realizate pe parcursul taberei foto.
D’alle Moşului
November 30, 2007 by Cosmin Navadaru
Filed under Evenimente
Târgul cadourilor de iarnă de la Sala Dalles se va desfăşura în perioada 30 noiembrie – 24 decembrie. D’alle Moşului 2007 va fi transmis live pe site-ul www.xponoi.ro
Intrarea este liberă şi se va face după programul 10:00-20:30. Sala Dalles se află pe B-dul Nicolae Balcescu, nr. 18, Bucureşti
Show de lux la Romexpo
November 30, 2007 by Cosmin Navadaru
Filed under Evenimente
Cea de-a doua ediţie Luxury Show va avea loc între 6 şi 9 decembrie, în Pavilionul Central Romexpo, Bucureşti. Este vorba de singurul eveniment din România dedicat brandurilor de lux.
Vizitatorii vor vedea cele mai scumpe produse din România, de la motociclete, yachturi şi masini, până la haine, bijuterii şi oferte pentru vacanţe de lux.
Accesul va fi permis publicului începând cu a doua zi a evenimentului (prima zi va fi dedicată jurnaliştilor), după programul: vineri, 7 decembrie, între orele 14:30-22:30; sâmbătă-duminică, între orele 12:30-22:30.
Bilete costă 50 de lei şi sunt pentru un singur acces în oricare din cele trei zile. Ele pot fi achiziţionate online sau pot fi cumpărate direct de la punctele de vânzare din cadrul Unirea Shopping Center şi Carrefour Feeria.
Concert Phoenix 45 de ani pentru fani
November 30, 2007 by Cosmin Navadaru
Filed under Concert
Vineri, 7 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Palatului din Bucureşti, Phoenix va susţine un concert extraordinar, la a 45-a aniversare a formaţiei.
Invitaţi sunt Quartetul Passion, iar în deschidere va cânta formaţia 15 Grade.
Biletele costă 35 de lei sau 50 de lei şi se găsesc la Sala Palatului, magazinele Diverta, Muzica, Unirea (etajul 2), Carrefour (Feeria şi Orhideea), sau online.
Premiile Academiei Europene de Film la HBO
November 30, 2007 by Cosmin Navadaru
Filed under Evenimente
Cea de-a 15-a ediţie a Premiilor Academiei Europene de Film va putea fi vizionată la HBO România, pe 8 decembrie 2007, cu începere de la ora 20:30
Principalele favorite din acest an sunt două filme britanice care au strâns, deja, de-a lungul anului, o mulţime de premii – “The Queen”, cu şase nominalizări, şi “The Last King of Scotland”, cu cinci nominalizări.
Printre cei cu şanse la premiul din acest an se numără şi câstigătorul Palme d’Or-ului, “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, cu patru nominalizări. De altfel, Cristian Mungiu este unicul posesor al unei duble nominalizări (scenariu şi regie).
Concert Ştefan Hruşcă la Sala Palatului
November 30, 2007 by Cosmin Navadaru
Filed under Concert
Evenimentul se va desfăşura luni, 3 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, cu începere de la ora 19:30 şi va purta numele “Balade speciale”.
Cu această ocazie, Ştefan Hruşcă va cânta timp de două ore hit-uri folk mai vechi, dar şi piese de pe noul album. Acesta este primul material de creaţie lansat după o pauză de zece ani, timp în care artistul s-a axat pe colinde şi cântece specifice sărbătorilor de iarnă. Albumul va apărea pe piaţă în această lună şi va conţine 11 piese compuse integral de apreciatul artist.
Biletele costă între 50 şi 120 de lei şi pot fi cumpărate de la Sala Palatului, Magazinul Muzica, reţeaua Carrefour, Teatrul Naţional, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, staţiile de metrou Unirii 1 şi 2, sau online.




